Tuesday, April 25, 2017

Grecia, la Salonul European de Bandă Desenată (2017)


Tema-cheie a ediției Salonului European de Bandă Desenată din 2017 este „Respectul”. Fiecare artist din expoziție, în care vor fi prezentate lucrări din cincisprezece țări – Austria, Cehia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, România, Spania și Suedia – intră în dialog cu valorile europene.


Fundația Culturală Greacă participă la ediția din anul acesta a SEBD cu o expoziția Το πιο κρύο καλοκαίρι / Cea mai friguroasă vară, semantă de artista Dimitra Adamopoulou.

Cea mai friguroasă vară este o poveste adevărată, relatată de către doi adolescenți, Said și Alamdar, care, din pricina evenimentelor politice din Afganistan, sunt nevoiți să-și părăsească ținutul natal și să caute adăpost în Europa, în speranța unei vieți mai bune. Fundația „Rosa Luxemburg” le-a luat un interviu în timpul scurtei lor șederi în Grecia, iar banda desenată este o încercare de a reda, prin intermediul imaginilor, această dificilă călătorie, precum și personalitățile copiilor. Ei sunt doar un exemplu al miilor de refugiați și emigranți care au trecut hotarele Europei, în căutarea unui viitor mai bun. Oameni-victime ale politicii duse de guvernele din țările lor, dar și ale unei Europe care îi exploatează, fără însă a-i tolera.


Dimitra Adamopoulou (Δήμητρα Αδαμοπούλου) a studiat pictura la Facultatea de Arte din Atena și arta ilustrației la Centrul de Arte Aplicate „Ornerakis”. A semnat ilustrația a trei cărți pentru copii și a realizat ilustrații, benzi desenate și coperte pentru diverse reviste și cărți. Printre cele mai recente lucrări se numără seria de comic strips “Dracula MGD” și “Dracula MGH” (împreună cu A. Othonaiou), seria “True Story” – ambele pentru site-ul www.socomic.gr – banda desenată „Cea mai friguroasă vară”, o ilustrare a unor povești adevărate despre refugiați – pentru Fundația „Rosa Luxemburg” –, și “Celestial”, poveste inclusă în revista Amazing, distribuită exclusiv în cadrul Festivalului din Angoulême. Anul acesta, a fost nominalizată la Premiile Grecești pentru Comics, pentru cea mai bună bandă desenată online.





Mai multe informații despre SEBD, pe http://sebd2017.blogspot.ro.

No comments:

Post a Comment