Sunday, October 30, 2016

Festivalul Internaţional „Serile de chitară”



Consideraţi de critică şi de lumea muzicală „una dintre cele mai bune formaţii camerale de duo din lume”, lăudaţi pentru „nivelul tehnic şi artistic remarcabil, cu o sincronizare care te face să îţi imaginezi că asculţi un singur instrumentist” (Steve Marsh, Classical Guitar Magazine), Duo Melis concertează sâmbătă, 5 noiembrie, ora 19.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, cu ocazia deschiderii celei de-a şasea ediţii a Festivalului Internaţional „Serile de chitară”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos.
Susana Prieto (Spania) şi Alexis Muzurakis (Grecia) vor încînta publicul meloman cu un program de dansuri şi sonate care îmbină virtuozitatea cu lirismul: Dansuri spaniole de Manuel de Falla, Valsuri poetice de Enrique Granados şi Suita de tangouri de Astor Piazzolla, alături de 4 sonate de Domenico Scarlatti şi o lucrare cîntată în premieră în România, Sonata pentru două chitare de Miguel A. Roig-Francoli, unul dintre cei mai apreciaţi compozitori spanioli contemporani.

Duminică dimineaţă, începînd cu ora 10.00, la Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, cei doi muzicieni vor desfăşura o sesiune de masterclass-uri dedicată tinerilor chitarişti de la noi.

Intrarea la concerte este liberă, în limita locurilor disponibile. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să accesaţi: www.seriledechitara.ro sau www.facebook.com/kitharalogos.

Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos, în parteneriat cu Institutul Cervantes şi Fundaţia Culturale Greacă.

Pentru programul festivalului, vezi:

Wednesday, October 19, 2016

Rigas Velestinlis şi Ţările Române

Ediţie bilingvă, română-greacă. Autori: colectiv
Album cu cca 250 de ilustraţii color, 208 pagini
Cuvânt-înainte: Athanasios E. Karathanasis

Traducere în limba greacă: Alexandra Louizou, Tudor Dinu
Partener: Fundația Culturală Greacă


Lansarea cărții:
Luni, 31 octombrie, ora 18.00
Sala „Mircea Eliade”, Biblioteca Națională a României
Eveniment sub egida Ambasadei Republicii Elene la București

Rigas Velestinlis (1757-1798) a fost un strălucit cărturar, scriitor şi revoluţionar grec, al cărui destin este strâns legat de Ţările Române, unde a trăit cincisprezece ani. Pe pământ românesc şi-a elaborat Rigas întreaga operă de scriitor, traducător şi gânditor. Tot aici a pregătit trei lucrări cartografice (între care Noua Hartă a Ţării Româneşti şi Harta Generală a Moldovei), de mare importanţă în epocă, pe care le-a tipărit în 1797 la Viena.
Οglindă a secolului Luminilor prin intermediul unuia dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai săi, albumul constituie o lucrare unicat în bibliografia dedicată cărturarului grec din Principate: instrument de informare pentru specialişti, obiect de admiraţie pentru cititori, de mare interes pentru bibliofili. Rămâne totodată cea mai importantă lucrare dedicată unei personalităţi greceşti care apare în România. Dacă cititorii greci vor fi interesaţi de modul cum s-a afirmat un compatriot al lor în contextul istoric românesc al vremii, românilor li se oferă, în schimb, o nouă faţetă a secolului al XVIII-lea, secol fanariot şi secol al Luminilor.
Cele zece capitole ale lucrării reconstituie biografia lui Rigas, de la Velestino, localitatea natală din Thessalia, de unde-şi trage şi numele, la Constantinopol până la stabilirea la Bucureşti, la călătoriile la Viena şi sfârşitul martiric la Belgrad. Dicţionarul contemporanilor întâlniţi (mulţi dintre ei români) sau care i-au influenţat opera şi existenţa întregeşte imaginea efervescentă a epocii. O atenţie specială este acordată portretului lui Rigas şi ecoului operei sale în istoriografia românească. Mai multe capitole prezintă opera de scriitor (celebrul marş Thourios, aflat şi într-un manuscris aparţinând lui Mihai Eminescu, este redat integral), de traducător şi cartograf a cărturarului din Velestino. Pe larg sunt prezentate şi ilustrate cele două hărţi ale Ţărilor Române. Ecoul lui Rigas în posteritate este uriaş: opere de artă (portrete, pictură naivă, statui), monede, bancnote, timbre cu efigia lui.
Prefaţa este semnată de Athanasios E. Karathanasis, profesor emerit al Universităţii din Salonic şi preşedinte al Societăţii de Studii Macedonene, atent cercetător al elenismului din România, iar autorii sunt cunoscuţi specialişti români şi greci.
Materialul ilustrativ (250 de ilustraţii, hărţi, stampe, tablouri de epocă, facsimile etc.), care ocupă jumătate din volumul lucrării, oglindeşte aspecte relevante pentru prezenţa elenismului, în epoca Luminilor, din capitalele celor două Ţări Române, din oraşele de pe malul românesc al Dunării şi de pe alte meleaguri vizitate de protagonistul albumului.

Înfiinţată la Bucureşti în 1991, Editura OMONIA, al cărei director este Elena Lazăr, a rămas până astăzi singura casă editorială din România care şi-a fixat programatic promovarea literaturii şi civilizaţiei Greciei moderne şi a Ciprului. Bilanţul celor douăzeci și cinci ani de activitate îl constituie cele o sută șaizeci de titluri publicate. Traducerilor apărute la Omonia, care reprezintă circa două treimi din totalul tălmăcirilor din neogreacă realizate după 1989 în România, li se adaugă lucrări semnate de prestigioşi specialisti români şi străini consacrate istoriei elenismului pe sol românesc. Inaugurată în 1999, colecţia „Biblioteca de Literatură Neoelenă” găzduieşte creaţii de vârf ale elenismului din Grecia, Cipru şi diaspora în domeniile literaturii, istoriei, filosofiei, artelor. Douăzeci de ediţii bilingve oferă cititorilor români posibilitatea urmăririi în paralel a unor pagini memorabile din lirica neoelenă.

Un interviu cu dna Elena Lazăr, pe B-Critic.

Sunday, October 16, 2016

Festivalul Internaţional „Serile de chitară”, ediţia a VI-a

Fundația Culturală Greacă este partener al „Serilor de chitară”.


În perioada 5-19 noiembrie, Asociaţia Culturală Kitharalogos vă propune o nouă întîlnire cu maeştrii chitarei clasice în cadrul celei de-a şasea ediţii a Festivalului Internaţional „Serile de chitară” (www.seriledechitara.ro). Capetele de afiş ale festivalului sunt concertele extraordinare susţinute în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” de patru dintre cei mai apreciaţi chitarişti ai lumii: italianul  Lorenzo Micheli, unul dintre cei mai activi și titraţi chitariști italieni, muzician polivalent, cu peste 600 de concerte la activ, 15 CD-uri lansate și câștigător al celor mai prestigioase competiții chitaristice (Citta di Alessandria, Guitar Foundation of America); Duo Melis, una dintre cele mai cunoscute și admirate formații camerale de duo de chitare, având în componență pe Susana Prieto (Spania) și Alexis Muzurakis (Grecia); András Csáki, cel mai bun chitarist maghiar al momentului, profesor la Conservatorul din Budapesta. Tot din Ungaria, invitat special în seara dedicată instrumentelor muzicii vechi este lutistul István Kónya care va susține un recital de lăută barocă la Institutul Balassi-Institutul Maghiar din Bucureşti.

La Muzeul Naţional „George Enescu” se va desfășura recitalul intitulat „Musica delle Cittá Invisibili”, un proiect al chitaristului Costin Soare, care va concerta alături de actorul Ștefan Nistor: vor fi lecturate pasaje din cartea lui Italo Calvino, „Orașele invizibile” și vor fi prezentate lucrări în primă audiție absolută a trei importanți compozitori români, comandate special pentru festival.

În Sala Auditorium a Institutul Cervantes, Radu Vâlcu, unul dintre cei mai titrați şi apreciaţi tineri chitariști români, va susține un concert care conţine cîteva lucrări rar cîntate pe scenele românești, majoritatea scrise după 1970. La Palatul Suțu se va desfășura „Gala extraordinară a tinerilor chitarişti”, în cadrul căreia vor concerta câțiva dintre cei mai talentaţi chitarişti români până în 18 ani, aceştia fiind recompensaţi prin accesorii (corzi, tunere etc.) şi partituri.

Pe perioada festivalului se va desfăşura o serie de șapte masterclass-uri cu chitariştii invitaţi (Duo Melis, Lorenzo Micheli, András Csáki, Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu, Mihai Cojocaru, Radu Vâlcu). De asemenea, István Kónya, Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu și Mihai Cojocaru vor fi cei trei lectori ai conferinţei de la UNMB pe diverse teme precum: stilistică și interpretare muzicală, sonata pentru chitară etc.

Intrarea la concerte este liberă, în limita locurilor disponibile. Excepţie fac concertele de la Muzeul Naţional „George Enescu” (bilete la intrare) şi Institutul Cervantes (intrarea liberă, pe bază de invitaţii). Pentru informaţii, vă rugăm să accesaţi: www.seriledechitara.ro sau www.facebook.com/kitharalogos.

Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos
Sponsori: Tecnoservice Equipment, Filden Group International, Castelul Bran, Maco Prodimpex, Editura Carminis, D’Addario Foundation.

Parteneri: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Institutul Balassi-Institutul Maghiar din Bucureşti, Institutul Cervantes, Institutul Italian, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Muzeul Naţional „George Enescu”, Fundaţia ACCUMM, Aperto, Fundaţia Culturală Greacă, Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti”, Centrul Național de Artă"Tinerimea Română", GSR Accounting Expertise

Parteneri media: RFI România, Observator Cultural, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Trinitas TV, Liternet.ro

Program 2016

Concerte

Duo Melis (Susana Prieto / Alexis Muzurakis) (Spania/Grecia)
În program: de Falla, de Lhoyer, Albeniz, Scarlatti, Granados, Piazzolla
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, 5 noiembrie 2016, ora 19

„Musica delle Cittá Invisibili” / Costin Soare – chitară, Ștefan Nistor - actor
În program: Dan Dediu, Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, Gabriel Mălăncioiu
Texte de Italo Calvino
Muzeul Național „George Enescu”, 9 noiembrie, ora 18

András Csáki (Ungaria)
În program: Bach, Bobrowicz, Torroba, Rodrigo, Morel, Tárrega
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, 12 noiembrie 2016, ora 19
István Kónya (Ungaria) – lăută
În program: de Visée, Weiss, Blohm de Vienne
Institutul Balassi-Institutul Maghiar din Bucureşti, 15 noiembrie 2016, ora 19

„Gala extraordinară a chitariştilor în afirmare”
Alina Nicoleta Mreană, Emil Caragea, Teodor Sicoe, Vlad Alexandru
Palatul Suţu (în cadrul Stagiunii muzicale „Iosif Sava” a Fundației ACCUMM), 16 noiembrie 2016, ora 19

Radu Vâlcu
În program: Assad, Turina, Pereira, Duplessy, Castelnuovo-Tedesco
Sala Auditorium a Institutului Cervantes, 18 noiembrie 2016, ora 19

Lorenzo Micheli (Italia)
În program: Giuliani, Castelnuovo-Tedesco, Tansman, Paganini
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, 19 noiembrie 2016, ora 19

Conferinţă

Conferință desfășurată la Universitatea Națională de Muzică din București, 16 noiembrie 2016, orele 10-13, sala Dinu Lipatti
- prof. dr. Mihai Cojocaru: „Giuliani și Sonata pentru chitară”
- conf. univ. dr. Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu: „Despre rubato: relatia metrica-ritm in obtinerea expresiei muzicale”
- prof. Istvan Konya: „Aspecte stilistice ale interpretării la lăută și chitară a repertoriului din Baroc și Renaștere”

Masterclass-uri

Duo Melis (Susana Prieto și Alexis Muzurakis), Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, 6 noiembrie 2016, orele 10-14
Mihai Cojocaru, Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, 11 noiembrie 2016, orele 10-14
Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, 14 noiembrie 2016, orele 10-14
Andras Csaki, Institutul Balassi, 13 noiembrie 2016, orele 10-14
Radu Vâlcu, Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, 17 noiembrie 2016, orele 10-14
Lorenzo Micheli, Institutul Balassi, 19 şi 20 noiembrie 2016, orele 10-12



Wednesday, October 12, 2016

Antonis Remos, la București


Celebru pentru modul original în care combină elementele tradiţionale ale muzicii grecești cu cele pop, Antonis Remos va fi prezent în România, într-un spectacol-eveniment care va avea loc la Sala Palatului, în data de 20 octombrie. Evenimentul este organizat de „Vreau Bilet”, cu sprijinul Uniunii Elene.
Antonis Remos va conduce publicul din România, prin acordurile muzicii sale, în atmosfera inconfundabilă a Greciei. Hituri dance, balade, demonstraţii impresionante de compoziții populare vor face parte din playlist-ul concertului de la Sala Palatului.
Devenit faimos pentru albumele Kardia mou min anisihis (2002), Mia Anapnoi (2003), Klista ta stomata (2011) şi Mia nihta mono (2001), câştigător în două rânduri al unui disc de platină, Antonis Remos a impresionat – în turneele sale în Europa şi America – atât prin hiturile sale dance, cât şi prin interpretarea sensibilă a baladelor.

Născut în Germania, Remos se mută la Salonic la vârstă de 12 ani, împreună cu părinţii săi. Experienţa reîntoarcerii în ţara despre care auzise atâtea de la rudele sale a adăugat o sensibilitate aparte pieselor lui Remos, prin intermediul căreia artistul reuşeşte să stabilească o legătură puternică şi profundă cu publicul. La primul său concert de la Atena, cântăreţul a fost imediat remarcat de Sony Music, iar primul album, Ti imouna gia sena, a fost convertit imediat într-un disc de platină. Succesul a fost imediat, iar piesele de pe acest album au devenit hituri în scurt timp. Mari nume ale lumii muzicale greceşti, precum Dimitris Mitropanos şi compozitorul  Marios Tokas, au fost onoraţi să urce pe aceeaşi scenă cu Antonis Remos.
Anul 2008 i-a adus celebrei voci pop a Greciei recunoaşterea internaţională. Remos a încântant publicul de pe trei continente – Africa, Australia şi America de Nord – cu piesele sale, interpretatate într-un stil inconfundabil. În anul următor, turneul european l-a adus pe Remos pe scenele din Belgia, Germania, Olanda şi Marea Britanie. În urmă cu doi ani, Antonis Remos a cântat alături de Julio Iglesias într-un spectacol susţinut pe insula Mykonos. Cei doi cântăreţi au interpretat în duet My Way, piesa lui Frank Sinatra, oferind publicului un moment cu totul special.


Biletele la concertul din 20 octombrie au preţuri de 300 RON, pentru categoria Golden VIP, 250 RON, la categoria VIP, 200, 150, 100 şi 80 RON, la celelalte categorii.