Monday, July 13, 2009

Noutăţi editoriale



Opera Română, deceniul şase - 1971-1981 (vol. I şi II)

Autor: Anca Florea

O continuare a celor cinci volume din seria primei istorii a teatrului liric bucureştean instituţionalizat, volumul VI (deceniul 1971-1981) urmăreşte să realizeze, cât mai obiectiv posibil, în cele peste 1.000 de pagini ale sale, o radiografie” a existenţei teatrului şi artiştilor săi, într-un context marcat de frământări adesea ascunse, dar şi de momente intrate în istoria artei noastre interpretative.

Dorind să ofere o imagine generală a atmosferei acelor ani, să contureze portrete artistice şi umane cât mai veridice, autoarea păstrează linia obiectivă a relatării, punând în prim-plan documente ce reprezintă astfel şi un bogat material „de lucru” pentru specialişti. Este o carte ce se adresează atât celor ce au trăit acele momente, cât şi celor din generaţia tânără, care vor descoperi astfel adevărata anvergură a Operei Române.

Anca Florea întreprinde în această lucrare, la fel ca în toată seria de volume publicate până în prezent, o migăloasă muncă de istoriografie, selectând cu discernământ şi obiectivitate cronici diverse sau aprecieri critice din epocă, pe care le consemnează apoi cu echidistanţa necesară unei prezentări complete şi complexe. Deşi este rodul unei imense munci de cercetare şi analiză, volumul VI se doreşte a fi, în primul rând, o poveste fascinantă a Operei Române, pe care orice cititor o poate descoperi cu uimire şi încântare, ajungând apoi la concluzii personale.

Sute de fotografii – portrete şi scene din spectacole – completează imaginea generală, oferind celor de astăzi posibilitatea de a admira montări, costume şi „măşti” adesea impresionante, dar şi chipuri până acum poate neştiute ale celor care, în cabine sau în culise, au contribuit substanţial la realizarea unui nivel artistic de prestigiu.

Această „saga” a Operei Române va continua, pe aceleaşi coordonate, în volume ce vor prezenta următoarele decenii din istoria teatrului, cu intenţia de a ajunge „la zi”.

Monday, July 6, 2009

Στιγμιότυπα από τη συναυλία των αδελφών Βουγιουκλή




H Ελένη και η Σουζάνα Βουγιουκλή ταξίδεψαν το ρουμανικό κοινό σε διάφορα μέρη του κόσμου και με το πλούσιο μουσικό τους πρόγραμμα απέσπασαν παρατεταμένα ενθουσιώδη χειροκροτήματα στο τέλος κάθε παράστασης στο θέατρο και στο βιβλιοπωλείο. Με το προσεχτικά επελεγμένο ρεπερτόριό τους οι αδελφές Βουγιουκλή δημιούργησαν μια ατμόσφαιρα που θύμιζε στους παραβρισκομένους τα Βαλκάνια και άλλα οικεία μέρη του κόσμου.
Ο ενθουσιασμός του κοινού έφτασε στο κατακόρυφο με το περίφημο ρουμανικό τραγούδι Cine iubeşte şi lasă (Όποιος αγαπά κι αφήνει), γνωστό στο κοινό στην αξέχαστη ερμηνεία της Maria Tănase. Η φωνή και οι κινήσεις της Σουζάνας Βουγιουκλή, καθώς και η συνοδεία της Ελένης στο πιάνο εντυπωσίασαν όσους τις άκουσαν και οι οποίοι τις αποθέωσαν γι’ αυτήν την εξαιρετική ερμηνεία του γνωστού ρουμανικού τραγουδιού.
Η Ελένη και η Σουζάνα αισθάντηκαν πολύ κοντά το ρουμανικό κοινό το οποίο, κατά τη δήλωσή τους, το κέρδισαν βαθμηδόν, γεγονός που έγινε σαφές μετά τ
ην ολοκλήρωση των δυο συναυλιών όταν ο κόσμος έδειχνε μεγάλο ενδιαφέρον να γνωρίσει το έργο των καλλιτεχνών ζητώντας την επανάληψη παρόμοιας παράστασης.
Στις 2 και 4 Ιουλίου παραβρέθηκαν στελέχη της ελληνικής Πρεσβείας στο Βουκουρέστι, δημοσιογράφοι, Ρουμάνοι καλλιτέχνες και φίλοι της Εστίας του ΕΙΠ.



Στιγμιότυπα από τη συναυλία των αδελφών Βουγιουκλή στο Εθνικό Θέατρο του Βουκουρεστίου



Στιγμιότυπα από τη συναυλία των αδελφών Βουγιουκλή στο Βιβλιοπωλείο Carturesti


Saturday, July 4, 2009

Eleni şi Suzana Vougioukli - Cărtureşti (Verona), 4 iulie 2009

Imagini de la concertul "Ocolul lumii în octave"
susţinut de Eleni şi Suzana Vougioukli
la Librăria Cărtureşti
4 iulie 2009


Friday, July 3, 2009

Eleni şi Suzana Vougioukli - Sala Atelier, 2 iulie 2009



Imagini de la concertul "Ocolul lumii... în octave"
susţinut de Eleni şi Suzana Vougioukli
la Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti
2 iulie 2009



Thursday, July 2, 2009